Ultima luna de sarcina - concluzii

De cand am inceput acest blog multe s-au intamplat... viata noastra parca s-a rearanjat ca sa-i faca loc micutei raze de soare ce urmeaza sa vina pe lume. Nu stiu cum au trecut lunile, dar suntem pe ultima suta de metri, si am simtit nevoia unor concluzii. 

Asadar. Sa incep cu partea frumoasa si usoara. Cel mai emotionant moment pentru mine a fost clipa cand am auzit pentru prima oara bataile inimii bebelusului, la a doua ecografie...A fost cu totul surprinzator si greu de explicat in cuvinte...Am dat telefon atunci celor dragi si eram ametita de bucurie..Apoi au sosit primele miscari, timide, delicate, ca de fluture. Nu stiam sigur ce se intampla desi auzisem tot felul de povesti despre aceasta senzatie... Cu trecerea lunilor miscarile au devenit tot mai sigure...pana cand acum este de-a dreptul un taifun interior :)
Si acum partea 'dificila': pentru mine cel mai greu nu a fost sa ma descurc cu greturile matinale,  interdictiile culinare, oboseala, poftele, sau alte schimbari ale corpului...Cel mai greu mi-a fost cu gestionarea EMOTIILOR. Poate a fost de la hormonii dati peste cap, poate de la alte sensibilitati, nu stiu. Dar mie asta mi-a pus capac, nu altele. Am avut zile cand cele mai mici lucruri ma scoteau din sarite, sau ma intristau, iar cand eram intrebata ce am, singurul raspuns care imi venea in minte era 'I am sad, and mad, I am smad'. Trista si nervoasa, la diferite intensitati. Si pe deasupra, ca sa fie tacamul complet, o senzatie de vulnerabilitate si un instinct de conservare duse la extrem.
Oricat te-ai stradui, relatiile cu sotul, cu parintii, cu prietenii, se schimba. Pentru ca pe toata aceasta perioada fara sa vrei devii egocentrica. Dar nu ca un moft, ci pentru ca pur si simplu ai nevoie de toata grija, atentia si ajutorul celor din jur. Nu ai voie sa te enervezi, nu ai voie sa faci efort fizic, sa pui in cel mai mic pericol sarcina. Si atunci normal ca devii 'pretioasa' ca un bibelou de portelan. Ceea ce nu e intotdeauna usor de inteles din afara.

Cum sa-i explici sotului tau ca ceea ce ar trebui sa faca pentru tine nu se rezuma doar la spalatul vaselor sau datul cu aspiratorul prin casa? Ci ca vrei sa te simti protejata, inteleasa, rasfatata, fara sa fie nevoie sa te justifici? Cum sa-i explici mamei tale , (care desi a trecut prin aceleasi stari, pe multe le-a uitat cu trecerea anilor), ca nu mai poti sa discuti la fel ca alta data despre toate nimicurile care iti pot afecta linistea interioara? Cum poti sa le explici prietenelor ca nu mai poti sa mergi la teatru la film sau la cumparaturi, pentru ca simti nevoia sa stai undeva la caldurica, intr-un culcus de perne, si sa ai la indemana tot ce iti trebuie pentru confortul fizic si psihic? Ca nu mai suporti inghesuiala, oamenii care dau peste tine in supermarket, autobuzele pline, mirosurile de tot felul?

Si in sfarsit, cum sa-ti faci curaj, cand te trezesti in miezul noptii cu mintea plina de ganduri si vise tulburatoare? Cum sa dai un raspuns ferm intrebarilor care par fara raspuns - cum va fi, vom avea bani pentru toate, va fi sanatos copilul, voi fi un parinte bun, cum arata viitorul, etc.
Nu ai cum. Pentru prima oara in viata, nu poti sa controlezi mare lucru, si tot ce poti sa faci este sa respiri adanc, sa mai bei un pahar cu apa, sa iti mai faci o cruce, si sa speri in ce e mai bun.

In ultima luna starile sunt diferite: apare o nevoie compulsiva de 'amenajare a spatiului', de curatenie, de respectare a regulilor 'casnice'. Fiecare lucru care nu sta cum trebuie sau unde trebuie, ma duce pe culmile disperarii. Mai ales cand nu depinde de mine sa remediez situatia, pentru ca ar fi un efort prea mare. Asa ca astept momentul in care pot cere celui de langa mine ajutorul.
Si mai este si acea faimoasa lista care trebuie completata - cu ce mai trebuie cumparat si pregatit pentru bebe, si toti pasii care sunt necesari in momentul 'acela'...cand incepe travaliul. Scenariul se repeta in tot felul de variante..Si oricat as incerca sa pastrez o 'calculata detasare', nu reusesc...
Cam asta deocamdata. In rest toate bune :) Am citit undeva ca pentru gravidute in ultimele luni partea cu amenajarea cuibului le ocupa tot timpul, si chiar asa este. Cel mai frumos este sa decoram camera printesei, petrec multe ore acolo, ma uit la hainute, mai pun un tablouas, mai scutur ceva de praf...si visez cu ochii deschisi la momentul acela magic in care patutul va fi 'locuit'...si parca toate celelalte griji devin mai putin importante.

Ce va doresc mamici, este mult curaj si multa incredere in voi. Astept si eu momentul cand se va 'declansa' acea siguranta de sine,cunoastere, si seninatate care vin sa inlocuiasca brusc toata nelinistea din perioada sarcinii...